Răzvan Ion,
"#TheEstheticOfSeduction"

Galeria creart
Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București

5 Octombrie - 30 Octombrie 2017

Opening: 5 Octombrie 2017, 19.00

Curator: Eugen Rădescu

Înapoi

Răzvan Ion,
"#TheEstheticOfSeduction"


Galeria creart
Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București

5 Octombrie - 30 Octombrie 2017

Opening: 5 Octombrie 2017, 19.00

Curator: Eugen Rădescu

Înapoi

“Din lectura lui Lacan și Kierkegaard, Jason R. D’aoust deduce că seducția este un răspuns la anxietate. În primul rând, el introduce anxietatea în interiorul teoriei precum că subconștientul este imposibilitatea de a experimenta plăcerea Celuilalt. Apoi, el citează extrase din “Jurnalul seducătorului” unde plăcerea estetică a scrisului servește scopului de a controla anxietatea cauzată de un surplus de plăcere.

TheEstheticOfSeduction este un jurnal al seducătorului. Unde seducătorul este imaginea și cuvântul, dar plăcerea aparține Celuilalt.” (Răzvan Ion)

“Estetica propusă de fotografiile lui Răzvan Ion este una a lipsei, amintirilor (ne)asumate, a patologiilor umane stilizate. A seducției. A seducției imaginii și textului. Pentru a putea „accesa” imaginația, apelăm la cursul normal al lucrurilor, atunci când ne găsim în regimul ei, totul trimite către o transcendență, iar pentru cel care apelează la imaginație, aceasta devine un miraj. Un miraj vizual.” (Eugen Rădescu)

Titlul expoziției este inspirat de hashtag-ul creat de artist pe Instagram @razvan_ion

Răzvan Ion este artist, curator și teoretician. A expus în cadrul Bucharest Biennale, Poznan Biennial, SKC Gallery- Belgrade, National Museum of Art - Cluj, ICA - Bucharest, NY Experimental Festival, InterFACES - Bangkok, Centro Cultural del Matadero - Huesca, International Photo Ljubljana, CCA Ekaterinburg, National Museum of Art - Timișoara, ICA Budapest, New Langton - San Francisco etc. A fost profesor asociat la University of California, Berkeley; Lisbon University; Central University of New York; University of London; Sofia University; University of Kiev; etc. A ținut conferințe și prelegeri în cadrul a diferite instituții de artă precum Witte de With, Rotterdam; Kunsthalle Vienna; Art in General, New York; Calouste Gulbenkian, Lisbon; Casa Encedida, Madrid etc. A publicat în diverse cărți și reviste. Prima carte de artist i-a fost publicată în anul 2004. A editat mai multe reviste și cărți cea mai recentă fiind“Architectural Economy of a Biennial”. Este profesor la Universitatea din București unde predă studii curatoriale și gândire critică. Recent a fost numit curator al Bucharest Biennale 8, alături de Beral Madra.

Eugen Rădescu este manager cultural, curator și teoretician, cu studii in științe politice (specializat în relativism moral și etică politică). A scris pentru diferite reviste și publicații naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1, cu tema “Identity Factories”, al expozițiilor “How Innocent Is That?”, “presently i have nothing to show and i’m showing it!” și "Common Nostalgia" la Pavilion, București. A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture, co-directorul Bucharest Biennale (împreună cu Răzvan Ion) și președinte al board-ului organizațional al PAVILION și BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York, pentru programele "Franchise" și "Unsolicited Proposal Program". Este managing director al CREATIVE EVOLUTION, agentie de PR specializată pe relatia corporate-artă. A ținut numeroase prelegeri și conferințe la diverse instituții, printre care apex, New York; Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Universitatea de Arte, Cluj. În prezent lucrează la editarea volumului: “Relativism moral – două perspective”. Este doctorand în știinte politice la Universitatea Babeș-Bolyai.
Este lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.

Evenimentul face parte din Noaptea Albă a Galeriilor 2017 (www.noapteagaleriilor.ro)