Sabina Suru,
"Speculative Mechanisms"

Galeria creart
Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București

8 Ianuarie – 10 Februarie 2019

Opening: 8 Ianuarie 2019, ora 19:00

Curator: Theodor Moise

Înapoi

Sabina Suru,
"Speculative Mechanisms"


Galeria creart
Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București

8 Ianuarie – 10 Februarie 2019

Opening: 8 Ianuarie 2019, ora 19:00

Curator: Theodor Moise

Înapoi

“Imaginile tind să trăiască altfel decât ne place să credem. Le aruncăm în lume și socotim că ele încriptează semnificații controlate, infuzate într-o zeamă culturală a invariabilului. Gândim că se afundă într-un nod al emoționalului tropic, chiar dacă pare că le cerem să-l eludeze discret. Trecând prin multiple procese de apropriere, imaginea (în mod special, imaginea fotografică) sfârșește adesea prin a se poticni (cel puțin din punct de vedere expozițional) în bidimensionalul traducător al tridimensionaluilui. Deschizând un drum speculativ vizualului și răsucind semnificațiile de-a gata, ajungem invariabil la punctul 0 al culturii-jocul. Propun să mutăm cognitivul din imaginarul colectiv în cel empiric și să scoatem imaginile la joacă (și pe noi, odată cu ele). Să le lăsăm să se așeze, construiască, învârtă. Să le lăsăm să se ascundă și să se arate. Să le atingem, nu doar să le privim.” (Sabina Suru)

“Sabina Suru este o artistă ce lucrează cu fotografia cum puțini din mediul ei o fac. În mod constant îi găsește noi forme și expunerea diferă atat de la un spațiu la altul cât și de la un concept la altul. Exploatează o infinitate de forme, dimensiuni, reflexii, transparențe, obținând noi forme de percepție a realității. Explorare ce are loc sub forma unui joc, al unui joc continuu. Astfel, Suru ajunge să vorbească despre diverse mecanisme de speculare și interpretare a imaginii. Imagine ce este transformată și modificată în mod repetat de succesiunea de lentile și a diferitor corpuri ce intervin între privitor și imagine. De la imaginea realizată inițial până la cea finală intervin nenumarate sisteme de cercetare obsesivă a modului în care o imagine poate fi observată. Sabina se poziționează astfel mai mult undeva în jurul conceptului de imagine prin fotografie, acesta din urmă devenind un mijloc de expresie.” (Theodor Moise)

Sabina Suru (n.1986) trăieste și lucrează la București. Este activă în zonă de fotografie și intermedia, fiind interesată de felul în care abordări narative și obiectuale pot participa la o lărgire a spectrului formal, conceptual și expozițional al fotografiei. A expus în țară și în străinătate-White Noise Gallery [IT], Fabrică de Pensule, Mezanin, Quadro Gallery, Atelier 030202, Anca Poterasu Gallery, MateriaRepositorium, Linotip, MNAC București, Muzeul de Artă Cluj etc., fiind activă și în mediul editorial local (Exposing Movement) și internațional (Svaya, Apofenie Magazine etc.).

Theodor Moise (n. 1996) este artist, grafician și curator. A expus în diverse contexte, a editat și ilustrat cărți și reviste. Recent a fost selectat de Art Theorema – Imago Mundi Highlights. A fost asistent curator si grafician în cadrul Bucharest Biennale 8 – “Edith your future”. Lucrările sale cuprind de la fotografie la video, obiect, instalație, pictură și desen. Printre locurile în care a expus se află Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Galeria Creart, Art Theorema - Imago Mundi Highlights și Fantom, Berlin. Trăiește și lucrează la București.