Dorin Negrău,
"Chimeșa. The Old Blouse"

Galeria creart


28 mai – 30 iunie 2024

Opening: 28 mai 2024, 6:00 PM

Curator: Ana Daniela Sultana

Înapoi

Dorin Negrău,
"Chimeșa. The Old Blouse"


Galeria creart


28 mai – 30 iunie 2024

Opening: 28 mai 2024, 6:00 PM

Curator: Ana Daniela Sultana

Înapoi

Parte din programul de evenimente satelit RDW Design GO! din cadrul Romanian Design Week 2024

„Chimeșa. The Old Blouse” este un solo show care îmbină moda, instalația textilă și moștenirea culturală într-un concept inedit propus de Dorin Negrău, un remarcabil designer vestimentar român recunoscut internațional, o prezență constantă la New York Fashion Week și, totodată, fondator al Centrului Tradițional de Conectare la Viața Simplă, un proiect de rezidență artistică și de creație care promovează în nordul țării meșteșugul tradițional. La propriu și la figurat expoziția urmează un fir roșu care spune povestea iei - numită de multe ori simplu „chimeșă” sau regional „spăcel” - dintr-o perspectivă care aduce împreună tradiția și inovația, arta contemporană și măiestria meșterilor de odinioară, domeniul artei aplicate și cel al artei vizuale, trecutul și prezentul. (Ana Daniela Sultana)

Dorin Negrău este un creator din eșalonul întâi al designului românesc, având participări la târguri prestigioase de profil organizate la New York, Paris, Moscova, Düsseldorf și Arabia Saudita. Pe lângă contribuția sa incontestabilă în lumea modei, designerul Dorin Negrău s-a remarcat, de asemenea, în domeniul dermato-cosmetic, lansând linia de produse CLONA. După prezentarea inedită a colecției sale „Visions”, care a avut loc pe un șantier în construcție de pe Lipscani, în Centrul Vechi, Dorin Negrau și-a  lansat colecția de primăvară-vară „LOST” în 2013, la  Biblioteca Națională, având  ca sursă de inspirație costumul popular din zona Crișului Negru, judetul  Bihor, realizat  acum 50 de  ani de către bunica sa pentru una dintre fetele ei, piesă care pentru designer a reprezentat întotdeauna etalonul feminității. În 2023, Dorin Negrău a itinerat un valoros proiect expozițional cu titlul „Din Bihor la New York”, reunind piese din creația designerului în dialog cu costume din colecția Muzeului Țării Crișurilor.

Ana Daniela Sultana este curatoare și publicistă, absolventă a Universității a de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Istanbul, ICR Viena, Forumul Cultural Austriac București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.