Liliana Basarab,
"Când ne dezvățăm să devenim"

Galeria creart


7 – 28 martie 2024

Opening: 7 martie 2024, 6:00 PM

Curator: Ana Daniela Sultana

Înapoi

Liliana Basarab,
"Când ne dezvățăm să devenim"


Galeria creart


7 – 28 martie 2024

Opening: 7 martie 2024, 6:00 PM

Curator: Ana Daniela Sultana

Înapoi

„A deveni” și „a dezvăța” sunt verbe care încearcă să substituie, în epoca postumanism-ului, tensionante puneri în pagină ale identității de gen, într-un titlu revendicat din „cartea de referință a feminismului modern” – „Al doilea sex” de Simone de Beauvoir, apărută în 1949 la Gallimard. Acest punct de plecare ne oferă prilejul unei inedite incursiuni în universul creator al Lilianei Basarab și nu oricând, ci în „luna femeii”, când pastele de ceramică modelate și colorate în fel și chip devin mărțișoare ori cadouri de 1-8 martie, invocând forța de a activa arhetipuri și simboluri. În recenta ei serie de lucrări, Liliana Basarab exersează arta devenirii și dezvățării în ipostaze și ipoteze feminine, de la himere sau creaturi mitologice, caracteristice practicii sale artistice, la autoportret, în care părul ca un văl (din lucrarea care face, de altfel, afișul expoziției) extinde și mai mult cheia de interpretare, putând fi asimilat cu simbolistica femeii din lumea islamică. Cu subtilitate și abilitate stilistică, Liliana Basarab expandează astfel conotații și imagini mentale despre (auto)portretul femeii artist și despre eliberare/dezvățare, amintind, totodată, și de devenirea unei ramuri a artei aplicate care prinde din ce în ce mai mult teren în arta contemporană – ceramica – a cărei emancipare către artele majore coincide cu evoluția feminismului. (Ana Daniela Sultana)

Liliana Basarab (n. 1979) este o artista vizuală, activă profesional în București care și-a început cariera în Iași, la începutul anilor 2000. Practica sa artistică este angajată social și funcționează adesea ca un comentariu la adresa noțiunii de reprezentare. Este interesată de problematici de gen și lucrează în diferite medii artistice precum ceramică, textile, desen, performance, ateliere participative, video. Face parte din colectiva care organizează Premiile pentru literatură scrisă de femei - Sofia Nădejde. Lucrările sale au fost expuse în expoziții solo și de grup: „Inima o am pe limbă”  (solo) la Sandwich București, 2020,  „Ex-east – Istorii trecute și recente ale avangardei românești”, Espace Niemeyer, Paris, FR, Garage sale, Sandwich, RO și Beijing Konditorei, C5CNM Beijing, CN în 2019; „Viața – mod de întrebuințare - Art Encounters”, Timișoara, RO în 2017; „Talentul nu e democratic, arta nu e un lux” (solo), Borderline Art Space, Iași, RO în 2016; „În vremuri de speranță și neliniște. Artă critică din Iași”, MNAC București, RO în 2015. 

Ana Daniela Sultana este curatoare și publicistă, absolventă a Universității a de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Istanbul, ICR Viena, Forumul Cultural Austriac București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.