Ana Ștefania Andronic (BUZU),
"Barbillion"

Galeria creart


20 septembrie - 20 octombrie 2023

Opening: 20 septembrie 2023, 6:30 PM

Curator: Ana Daniela Sultana

Înapoi

Ana Ștefania Andronic (BUZU),
"Barbillion"


Galeria creart


20 septembrie - 20 octombrie 2023

Opening: 20 septembrie 2023, 6:30 PM

Curator: Ana Daniela Sultana

Înapoi

Artist: Ana Ștefania Andronic (BUZU)

Curator: Ana Daniela Sultana

„Mereu atentă la ce se petrece în cotidian, atât pe plan local, cât și internațional, Ana Andronic (BUZU) abordează frecvent subiecte la zi, care invadează mass-media. În această personală cu titlul «Barbillion», BUZU chestionează recentul fenomen omonim generat de încasările record înregistrate de filmul «Barbie» regizat de Greta Gerwig, încasări care au depășit 1 miliard de dolari într-un timp foarte scurt de la lansarea sa, marcând o premieră istorică. Însă, intenția lui BUZU în această expoziție nu este de a alimenta și mai mult hype-ul mediatic ci mai de grabă de a atrage atenția asupra efectelor mai puțin pozitive ale influenței păpușii Barbie în viețile fetelor și în societate în general, cum ar fi amprenta de carbon ridicată a unei astfel de jucării sau standardele de frumusețe exagerate pe care aceasta le insuflă. Din punct de vedere tehnic, instalația «Barbillion» este un nou experiment sculptural al lui BUZU, care ne prezintă, în ceea ce privește modalitatea de expresie, o direcție diferită față de grafica sa vibrantă însoțită deseori de text, cu care ne-a obișnuit în solo show-urile și proiectele sale anterioare.” – Ana Daniela Sultana

Ana Ștefania Andronic (BUZU) este artistă vizuală formată ca graficiană, fiind absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția Grafică, promoția 2004, unde l-a avut profesor îndrumător pe Mircia Dumitrescu. Membră  a Uniunii Artiștilor Plastici din România încă din 2014, Ana Ștefania Andronic este, totodată, fondatoarea Galeriei Fără Nume și directorul artistic al Galeriei Senso din București. Practica sa artistică este complexă, incluzând animație, ilustrație, artă digitală, pictură, grafică și instalație grafică. Activitatea sa expozițională cuprinde, pe lângă numeroase expoziții personale și de grup, participări cu lucrări sau expoziții personale la bienale, târguri și saloane de artă locale și internaționale.

Ana Daniela Sultana este curatoare, publicistă și consilieră la creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Licențiată în filologie și în științele comunicării, a absolvit un master în curatoriat la Universitatea de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Viena, ICR Istanbul, Forumul Cultural Austriac București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.